Concurs Judeţean „Picături de Lumină”

| 25/02/2014

Pentru a promova spiritul legii 272/2004, DGASPC Gorj a iniţiat Concursul Judeţean „Picături de Lumină”. Concursul Judeţean „PICĂTURI DE LUMINĂ”, a debutat în semestrul I – 2009 printr-un Concurs Pilot şi se desfăşoară  în fiecare an şcolar.

Deşi principiile care guvernează drepturile copilului sunt clare, noua legislaţie privind drepturile copilului este complexă, iar aplicarea ei presupune un înalt grad de cooperare între diferitele grupuri profesionale: cadrele medicale, cadrele didactice, preoţii, poliţia, magistraţii şi asistenţii sociali.

Concurs Judeţean „Picături de Lumină” este un concurs de responsabilitate socială, dedicat şcolilor care doresc să se implice în programe de educaţie privind drepturile copiilor.

Concursul, dincolo de premii, oferă posibilitatea implicării şcolii în procesul de cunoaştere şi soluţionare a problemelor privind promovarea şi respectarea drepturilor copiilor, alături de partenerii instituţionali locali.

Descarca Regulamentul, calendarul si fisa de inscriere pentru concursul Picături de Lumină

Sectiunea: Educație permanentă

Despre autor ()

Comentariile sunt inchise