Propuneri pentru Ziua Culturii Naţionale

PROPUNERI DE ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE ȘI CULTURALE DEDICATE ZILEI CULTURII NAȚIONALE -15 Ianuarie 2017 –

Prof dr. Luminița Dima, metodist ISJ Gorj și membru în Consiliul Consultativ al profesorilor de limba și literatura română și de limba latină, propune, la solicitarea ISJ Gorj, următoarele activități consacrate ZILEI CULTURII NAȚIONALE -15 Ianuarie 2017 -167 de ani de la nașterea lui MIHAI EMINESCU, activități autentice și substanțiale care să se deruleze în cadrul unor parteneriate educaționale ca exemple de bune practici în toate școlile, colegiile și liceele din județul Gorj:
Pentru profesori:
1. Oră de curs specială de limba și literatura română în care se vor prezenta elevilor din toate clasele viața și opera lui Mihai Eminescu (expuneri libere, vizionări de filme documentare/artistice, prezentări PowerPoint, recitaluri cu mari actori români, cu actori invitați de la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Tg-Jiu, etc.)
2. Colocviu, desfășurat în cadrul Comisiei metodice/Catedrei de specialitate, cu tema Dificultatea/accesibilitatea creației eminesciene. Strategii didactice pentru facilitarea înțelegerii și interpretării operei lui Mihai Eminescu
3. Prezentări de carte din exegeza eminescologică recentă (de ex. Lucian Boia, Eminescu, românul absolut, Facerea și desfacerea unui mit, Ed. Humanitas, 2015)
4. Expoziții de carte Mihai Eminescu (operă și exegeză – ediții critice, bibliofile) organizate în bibliotecile școlilor/cabinete de specialitate/holuri instituționale centrale, cu sprijinul bibliotecarilor școlari etc.
Pentru elevi:
1. Sesiune de comunicări/referate științifice realizate de elevi sub îndrumarea profesorilor de specialitate, prezentate și premiate (Elevilor li se oferă diplome personalizate, realizate de Comisia metodică Limba și literatura română/ limba latină, semnate de către responsabil și de către direcțiunea școlii – premii I, II, III, mențiuni, premii speciale, diplome de participare);
2. Concurs de lecturi eminesciene pentru elevii talentați interesați/pasionați de opera lui Mihai Eminescu (Elevilor participanți li se oferă diplome personalizate, realizate de Comisia metodică Limba și literatura română/ limba latină, semnate de către responsabil și de către direcțiunea școlii – premii I, II, III, mențiuni)/Concurs de cultură generală cu întrebări despre viața și opera lui Mihai Eminescu, despre identitatea culturală românească;
3.Spectacole artistice, literar-muzicale, incluzând recitări și transpuneri muzicale ale unor poezii de Mihai Eminescu, dramatizări etc.;
4.Ateliere interdisciplinare de creație pentru elevi – realizarea de creații literare, ilustrații pentru coperte de carte Eminescu, semne de carte, afișe, pliante/broșuri, spoturi/clipuri, filmulețe de promovare a operei lui Mihai Eminescu, a culturii naționale, albume tematice, fotografice etc. ;
5.Expoziții de pictură/grafică/fotografie realizată de elevi, ilustrând versuri/imagini din lirica eminesciană (expoziția va dura până la sfârşitul semestrului I)
Precizări
Responsabilii/șefii Comisiilor metodice/Catedrelor de specialitate vor întocmi calendarul manifestărilor organizate după consultarea cu membrii acestora și îl vor prezenta direcțiunii școlii spre avizare/aprobare. Se pot realiza afișe de informare/promovare a manifestărilor organizate pentru ZIUA CULTURII NAȚIONALE.
Activitățile școlare, extrașcolare și extracurriculare propuse vor fi proiectate și desfășurate nu doar la nivelul Comisiei metodice/Catedrei de limba și literatura română, ci și interdisciplinar și transdisciplinar, în cooperare cu alte comisii metodice din școală, în săptămâna 9-15 ianuarie 2017. Aceste activități-cadru pot fi realizate în colaborare cu bibliotecile școlare, cu Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” sau cu alte instituții locale/județene partenere/interesate de promovarea valorilor culturii naționale. Activitățile desfășurate vor fi mediatizate în presa locală/regională/națională, pe site-urile ISJ Gorj și „Școala gorjeană”.

Despre olimpiade -limba şi literatura română/limba latină

În luna ianuarie se vor desfăşura următoarele olimpiade:
1. Olimpiada „Lectura ca abilitate de viaţă”, etapa judeţeană, se va desfăşura la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” Tg-Jiu, în data de 14 ianuarie 2017.Una dintre condiţiile stabilite pentru participanţi este să aibă media 10 la disciplina limba şi literatura română. Machetele cu elevii participanţi,cu profesorii evaluatori (toţi profesorii care înscriu elevi în competiţie) şi macheta cu profesorii asistenţi vor fi expediate până la 5 ianuarie 2016 pe adresa: cristianarjoca@yahoo.com
2. Olimpiada de lingvistică ,etapa judeţeană, se va desfăşura la Colegiul Naţional”Ecaterina Teodoroiu”Tg-Jiu, în data de 21 ianuarie 2017.Elevii vor completa fişa de înscriere din regulamentul competiţiei, iar acest document va fi asumat prin semnătură de profesorii de matematică şi de limba şi literatura română. Condiţia pentru participanţi este să aibă media 10 la disciplina limba şi literatura română şi o medie nu mai mică decât 9 la matematică. Machetele cu elevii participanţi, cu profesorii evaluatori (toţi profesorii care înscriu elevi în competiţie) şi macheta cu profesorii asistenţi vor fi expediate până la 12 ianuarie 2016 pe adresa: andreea_andrei21@yahoo.com

3. Olimpiada de limba şi literatura română, etapa locală, se va desfăşura în data de 28 ianuarie 2017.Pentru elevii din clasele gimnaziale din municipiul Tg-Jiu, proba scrisă se va desfăşura la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”.Pentru toţi ceilalţi elevi, competiţia va fi organizată ca în anul şcolar anterior. Machetele cu elevii participanţi din clasele gimnaziale din Tg-Jiu, cu profesorii evaluatori (toţi profesorii care înscriu elevi în competiţie) şi macheta cu profesorii asistenţi vor fi expediate până la 19 ianuarie 2016 pe adresa: adelalugoj@yahoo.com

4. Olimpiada de limba latină, etapa locală, se va desfăşura în data de 29.01.2016, în condiţii similare cu ale competiţiei din anul şcolar anterior.

Precizări:
1. Elevii vor intra în săli cel târziu la ora 8,30, având asupra lor carnetul de elev/cartea de identitate.
2. Fiecare director va decide care sunt profesorii însoţitori şi care sunt profesorii asistenţi (de altă specialitate decât limba şi literatura română), câte unul pentru fiecare 10 elevi participanţi şi va monitoriza transmiterea machetelor, respectându-se termenul stabilit.
3. În vederea unei organizări optime, vom posta pe site-ul IŞJ Gorj repartizarea elevilor pe săli, în vinerea dinaintea fiecărei competiţii.

macheta elevi participanti_CLASE
macheta prof.evaluatori
macheta profesori asistenţi

Cercul metodic al profesorilor de limba și literatura română(gimnaziu),Tg-Jiu

Cercul metodic al profesorilor de limba și literatura română(gimnaziu)-Tg-Jiu, se va desfăşura marţi, 15 noiembrie 2016, la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” din Tg-Jiu.
Membrii Comisiei metodice a profesorilor de limba și literatura română de la Şcoala Gimnazială ,,Constantin Săvoiu” vă invită să participaţi la următoarele activităţi, care vor începe la ora 9,00:

”Literatura şi celelalte arte” – Lecturiada 2016
-Un moment coregrafic inspirat de opera lui Constantin Brâncuşi
”Evaluarea , între tradiţional şi modern”;
”Revista presei”
”Învăţământul preuniversitar în mediul rural şi mediul urban”
Volumul supus dezbaterii este ”Didactica literaturii. Reorientări” de Alina Pamfil.
Invitaţi speciali sunt : scriitorii Adina Popescu şi Florin Bican, care vor coordona ateliere de lectură şi de scriere creativă cu elevii, şi Matei Sâmihăian, reprezentant al Editurii Art Bucureşti, care va prezenta noutăţi editoriale ;

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support