Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice organizează concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr.5557/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional;
b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;
c) este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;
d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;
e) a obţinut calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani şcolari încheiaţi şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
f) are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;
g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art.234 alin(1) din Legea nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
i) la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
Candidaţii depun dosar de înscriere constituit , obligatoriu, în conformitate cu prevederile art.4 din Metodologia aprobată prin OMECTS nr.5557/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 22 august-4 septembrie 2016, la sediul inspectoratului şcolar pentru a cărui funcţie de inspector şcolar general adjunct candidează.
Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 19 septembrie-5 octombrie 2016 la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa cadru a postului de inspector şcolar general adjunct , precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cât şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.
Informaţii suplimentare se pot obţine la nr.0253 227177, în perioada 22 august-25 august 2016, între orele 8.00 – 16.00
Programul pentru primirea dosarelor in perioada 03-04 septembrie 2016, la secretariatul ISJ Gorj, este urmatorul:
– 03 septembrie 2016, interval orar 08.00-10.00
– 04 septembrie 2016, interval orar 10.00-12.00

Comentarii recente