Profesor Eugenia Alina Joița, Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, Târgu Jiu
Valul curiozității m-a cuprins odată cu răsfoirea cărții „Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău” de Fredrik Backman, autorul bestsellerului internațional „Un bărbat pe nume Ove”. Ab initio, romanul m-a incitat prin titlu, trezindu-mi sentimente de nostalgie, fugind cu gândul pătimaș către bunica mea care „a fost și nu mai este”. Mare mi-a fost uimirea când am descoperit că bunica devine personajul absent odată ce firul narativ se șerpuiește printre întâmplări, dar prezent mereu prin conștiința protagonistei, Elsa, așa cum s-a întâmplat și cu bunica ce m-a crescut pe mine, dar care, la un moment dat, a fost atinsă de timpul implacabil, preferând să meargă într-o lume a sufletelor măiestre, ca să folosesc un eufemism, lăsându-mă cu dorul în inimă. Însă, precum bunica Elsei, ea nu a murit, căci trăiește mereu în gândurile mele.
”Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău„ de Fredrik Backman este, la o lectură superficială, o carte fie pentru bunici, fie pentru nepoți. De fapt, ca orice carte, este pentru toate vârstele. Cartea ne face să credem că realitatea ce ne înconjoară este o poveste în care fiecare dintre noi devine un personaj ce trebuie să gestioneze toate situațiile sociale în care este angrenat, cu bune și cu rele. Pătrunzând în universal ficțiunii, lectorul se perindă prin tărâmuri fabuloase în care trăiesc oamenii comuni de cartier, mai exact locatarii unui bloc transformați în eroi de basm.
Tragicomicul domină în această carte prin cele două personaje: bunica și Elsa. Bunica este poznașă, copilăroasă, nonconformistă, având calitățile ce ar atrage orice nepoțel. Elsa este o fetiță cu un IQ dezvoltat, copilul matur ce oferă uneori lecții de viață bunicii. Chiar dacă bunica devine, la un moment dat, personajul absent din tăvălugul întâmplărilor, formează cu Elsa un tandem excepțional, care trăiește aventuri în real și în oniric. În timpul zilei, bunica, împreună cu Elsa, fug de poliție sau din spital, joacă Monopoly, iar, noaptea, explorează, prin intermediul oniricului, Tărâmul-Aproape-Treaz, spațiul imaginar în care bunica o învață pe Elsa să pătrundă pentru a se elibera de frustrările cauzate, de cele mai multe ori, de meschinăria colegilor de la școală.
Un element central în dinamica relației dintre bunică și Elsa îl constituie puterea transformatoare a poveștilor. Bunicuța nu doar inventează lumi, ci le utilizează ca pe o metaforă a vieții reale. Tărâmul-Aproape-Treaz, acel spațiu oniric în care Elsa pătrunde odată cu înserarea, devine un adevărat ghid de supraviețuire emoțională. Personajele de basm (monștri, eroi, zâne) sunt, de fapt, locatarii comuni ai cartierului, iar conflictele din împărății oglindesc problemele cotidiene: meschinăria, singurătatea sau judecata superficială. Prin această transpunere, bunica o învață pe Elsa că orice om comun poate fi un erou, iar superputerile nu sunt abilități magice, ci calități umane unice. Această structură narativă duală (real-oniric) conferă romanului o profunzime psihologică, transformând experiența cititului, dar și pe cea a vieții Elsei, într-un exercițiu continuu de decodare a realității prin prisma fantasticului.
Călăuzitor nonconformist, bunica o învață pe Elsa că nu există minciuni, ci doar niște „versiuni ale adevărului” și adevărurile pure. Falsitatea, mediocritatea capătă alt sens pentru bunică și această viziune trebuie transferată către nepoată, pentru a continua să trăiască într-o lume autentică. Unul din meritele bunicii este acela de a fi inventat modalitatea cea mai potrivită de a-ți determina nepoata să adoarmă, inventând un spațiu mirific – Tărâmul-Aproape-Treaz – în care Elsa pătrunde odată cu înserarea, explorând mai multe împărății ai căror protagoniști sunt chiar vecinii blocului, cărora bunica le inventează un cognomen în funcție de calitățile sau defectele lor. Pentru un lector inocent (cf. Umberto Eco), bunica devine comică, prin limbajul uneori de cartier, prin atitudinea de sfidare a normelor sociale, prin comportamentul rebel. În realitate, este ființa care încearcă să retrăiască copilăria alături de nepoata sa.
Elsa este la fel de surprinzătoare precum bunica ei. Survine un transfer de personalitate dinspre bunică către nepoată. Prin maturitate și inteligență, Elsa se distinge de ceilalți colegi ai săi care o hăituiesc, determinând-o uneori să pună în aplicare planuri ingenioase pentru a scăpa din mâinile lor. Cartea ne oferă, astfel, interesante lecții despre combaterea bullyingului sau despre efectul bullyingului asupra unor copii.
Romanul excelează prin modul în care îmbină tragicul morții și al singurătății (a se vedea situația bețivei-avocat, rămasă inopinat fără familie ) cu umorul debordant și nonconformist al bunicii. Această pendulare între registrul tragic și cel comic este vizibilă chiar în limbaj; bunica folosește un discurs direct, uneori „de cartier” , dar care ascunde înțelepciune, stoicism, exprimând, de pildă, ideea că nu există minciuni, ci doar „versiuni ale adevărului” și adevăruri pure.
Stilul lui Fredrik Backman este marcat de un lirism al cotidianului, transformând blocul de apartamente și locatarii săi într-un microcosmos epic, demn de un basm modern. Autorul folosește ironia și autoironia pentru a destinde atmosfera, dar lasă mereu cititorul cu o notă de meditație profundă asupra temelor universale: relațiile de familie, nevoia de apartenență și lupta cu mediocritatea și falsitatea. Chiar și titlul, „Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău”, reflectă această structură tragicomică: o frază copilăroasă care ascunde regretul profund al unei vieți trăite în afara normelor, dar pline de autenticitate.
Pentru Elsa, timpul se măsoară în veșnicii de basm datorită bunicii care o învață că lumea ce ne înconjoară poate fi o poveste fabuloasă cu eroi în antiteză, ce pot ajunge la un consens, chiar dacă o fac printr-un „coincidentia oppositorum”. După moartea bunicii, Elsa primește o misiune importantă: să transmită scrisorile sale vecinilor față de care bunica se simte recunoscătoare, poate, pentru că i-au dat puterea de a inventa personaje de basm ce colorează viața nepoatei. Prin transmiterea scrisorilor, Elsa o cunoaște mai bine pe bunica ce fusese un mentor spiritual sau un înger coborât pe pământ nu numai pentru ea, ci și pentru vecinii din bloc.
Misiunea de a livra scrisorile este, în esență, un testament emoțional. Aceste scrisori nu sunt doar cereri de iertare adresate celor dragi; ele dezvăluie, rând pe rând, adevărata identitate a bunicii – o femeie complexă, rebelă, dar plină de empatie, care și-a dedicat o parte din viață pentru a-i ajuta pe vecinii ei, transformându-i în sursă de inspirație pentru basme. Prin această expediție, Elsa nu doar își cunoaște mai bine mentorul spiritual, ci ia cunoștință și despre nuanțele cenușii ale moralității și despre faptul că adevărul nu este o entitate singulară, ci se află în multiplele sale versiuni. Drumul o forțează să interacționeze direct cu personajele din basme, ajutând-o să treacă de la viziunea idealizată a bunicii la acceptarea ei ca ființă umană cu defecte și merite.
Elsa urmărește o traiectorie schițată dinainte de bunica ei, o adevărată aventură, „o căutare de comori”, asemănătoare expediției întreprinse de Santiago din ”Alchimistul„ de Paulo Coelho, ce are același scop – maturizarea. Comorile sunt scrisori pe care Elsa merge să le ducă la destinație, scrisori prin care bunica le cere iertare tuturor celor dragi. Nu numai Elsa primește o misiune de la năstrușnica bunică, ci și alți vecini mai apropiați bunicii, precum monstrul, corespondentul personajului de basm, Inimă-de-Lup și orsul – care au primit misiunea de a o proteja pe Elsa. Cei doi chiar reușesc să fie ocrotitorii Elsei, salvând-o din foarte multe situații periculoase.
Întâmplările comice variază cu cele tragice, îndemnându-ne către meditație, precum situația bețivei-avocat rămase inopinat fără familie, situație la care Elsa reverberează cu echilibrul emoțional specific adultului. După moartea bunicii, Elsa are ocazia de a realiza o continuitate a basmelor din timpul nopții pe parcursul zilei, formând un trio alături de monstru și ors, precum cei trei muschetari ce se luptă să instaureze ordinea în lume. Împreună, vor face ca lumea să devină mai dreaptă. Personajele pe care le descoperă Elsa atât în realitate, cât și în vis dețin o superputere, o calitate ce le deosebesc de ceilalți și trebuie să lupte împotriva unui singur personaj malefic, corespondentul balaurului din basmele populare.
Pe lângă tematica iertării, „Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău” este și o meditație asupra ideii de comunitate restrânsă în contextul urban contemporan. Locatarii blocului, deși inițial par un grup heteroclit de indivizi izolați, sunt, de fapt, o familie extinsă, aleasă. Monstrul și Orsul, de exemplu, sunt transformați din simpli vecini în ocrotitori ai Elsei , ilustrând cum oamenii pot transcende aparențele (calități/defecte) pentru a-și arăta latura umană. Cartea ne arată că legea nescrisă a acestei comunități este că, indiferent de diferențe, „binele învinge răul” , iar în momentele critice, unitatea și iertarea restabilesc echilibrul sufletesc.
Cu toate diferențele inerente dintre locatarii blocului, vecinii Elsei formează o comunitate restrânsă, unită, așa cum dovedesc cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când toată lumea se împacă și uită de micile inadvertențe.
Ca în basme, binele învinge răul. Elsa nu mai este hăituită de colegi, înțelege că trebuie să-și ierte bunica pentru că s-a dus în lumea spiritelor într-un moment crucial din viața ei, când simțea nevoia unui companion, iar ceilalți își regăsesc și ei echilibrul sufletesc, înțelegând că viața este un labirint pe care trebuie să-l parcurgi cu răbdare și înțelepciune.
În cele din urmă, romanul lui Fredrik Backman nu este doar o aventură a cunoașterii, ci un omagiu adus imaginației și capacității umane de a colora viața. Cartea îl invită pe lector să-și reevalueze propria realitate și să accepte că viața este un „labirint” complex, dar care poate fi parcurs cu răbdare și înțelepciune. Prin experiențele Elsei, se transmite ideea că dragostea nu moare, ci se transformă în moștenire spirituală și în povești eterne. Astfel, „Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău” devine reînvierea spiritului bunicii în inima Elsei și reînvierea credinței cititorului în puterea cathartică a basmelor.
Bibliografie:
Backman, F., 2024, Bunica mi-a zis să-ți spun că-mi pare rău, editura Art, București
Coelho, P., 2022, Alchimistul, Editura Humanitas Fiction, București
Eco, U.- 2016, Limitele interpretării, Editura Polirom, Iași
Comentarii recente