Definitivat 2019 -metodologie

 

Metodologie definitivat-Metodologie MO

Anexe – ANEXE MO

PRECIZĂRI PRIVIND ACTELE NECESARE ÎNSCRIERII ȘI OPISUL DOSARULUI :

  • fişa de înscriere la examenul naţional de definitivare în învăţământ – prevăzută în anexa nr. 1, completată şi confirmată de conducerea unităţii de învăţământ şi semnată de candidat;
  • copii ale actelor de studii în baza cărora se face înscrierea la examen, însoţite de foaia matricolă/suplimentul la diplomă, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ;
  • document certificat „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică şi metodică;
  • copii ale următoarelor documente, certificate „conform cu originalul” de către conducerea unităţii de învăţământ:                                  decizia de repartizare pe post,                    buletin/carte de identitate,            orice document care atestă schimbarea numelui (dacă este cazul);
  • adeverinţă privind calificativul „Bine” sau „Foarte bine” acordat pentru ultimul an şcolar în care candidatul a desfăşurat activitate didactică, cu excepţia candidaţilor aflaţi în primul an de stagiu;
  • adeverinţă privind achitarea taxei de înscriere la examen, pentru candidaţii aflaţi în situaţia prevăzută la art. 4 alin. (3), (taxa se plătește la centrul de examen – Colegiul Național ”TUDOR VLADIMIRESCU”- TG-JIU) ;
  • adeverinţă din care să rezulte vechimea de predare efectivă la catedră a candidatului, ca personal didactic calificat, la data înscrierii.
  • dovada autorizării/acreditării unității de învațământ private, în baza LEN 1/2011, Cap. II, art. 22 alin. 1

Raport profesor metodist an şcolar 2017-2018

În atentia directorilor, responsabililor cu perfectionarea şi cadrelor didactice metodiste

Cadrele didactice care fac parte din corpul de metodişti al Inspectoratului şcolar
Judetean Gorj işi vor depune la secretariatul I.S.J. Gorj până la data de 30.10.2018, un
dosar inregistrat in unitatea şcolara care sa conţina: raportul de activitate pentru anul
scolar 2017-2018 si C.V.-ul actualizat. ,
Anexam model raport!

rapot metodist

Va multurnim!

Grade didactice octombrie 2018

PRECIZĂRI INSCRIERE GRADE 

  precizari dosare inscriere

Gradul didactic II

gradul didactic II

Cerere_IC1_grad II _2021

cerere_de_inscriere_gradul_II__2020

Fisa inscriere grad II_2020

Gradul didactic I

gradul didactic I

Cerere_IC1_grad I _2022

cerere_de_inscriere_gradul_I__2021

Fisa inscriere grad I_2021

Amânări grade

PRECIZARI AMANARE GRADE

CERERE AMANARE GRADUL II

CERERE AMANARE GRADUL I

Modele adeverinţe calificative

model_adeverina_calificative_la_inspectii_IC1_IC_Speciala_gradul_I

model_adeverinta_calificative anuale_si_vechime_gradul_I

model_adeverinta_calificative_la_inspectii_IC1_IC_Speciala_gradul_II

model_adeverinta_calificative_anuale_si_vechime_gradul_II

obs.: ordinea aşezării documentelor în dosar este obligatorie conform metodologiei

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support